Cei care sunt parinti cunosc eforturile facute pentru a cumpara o jucarie copilului, de a-i face o bucurie, de a-l recompensa, de a-i arata ca el conteaza.
Sarbatorile reprezinta un minunat prilej: in splendida lume in care traieste, micul omulet asteapta miracolul aparitiei lui Mos Craciun, incarcat cu daruri, Mos care a strabatut intreaga lume, venind tocmai din Laponia, la bordul unei mirifice sanii trase de reni.
Soseste si seara minunata, in care copilul vede miracolul, aceeasi seara in care parintii se bucura de bucuria coplului lor.
Mosul desface desaga, ii da cadoul, cadou care .. .surpiza, ori nu functioneaza, ori se arde, ori functioneaza prost.
Ce simte un copil care vede cum un cadou mult asteptat, cadou care reprezinta dragostea parintilor sai pentru el, cadou care reprezinta si o recompensa pentru buna sa purtare, e defect, e ars ori nu functioneaza.
Ori trebuie asamblat, ori ii lipsesc baterii, ori orice altceva care sa intarzie si apoi sa anuleze bucuria si magia.
Asa ajungem la producatorii de jucarii, cea mai meschina ramura a industriei, cea mai murdara, cea mai infecta. Am din pacate o oarecare experienta trista in domeniu. In acasta vacanta de Craciun, copilul meu a primit in dar un elicopter Falcon VII Gold Edition (sic) care ar fi trebuit sa zboare, ghidat de o telecomanda. Cutia colorata, impresionanta, inauntru - magicul elicopter, adus de tata tocmai din Cipru, tinut ascuns cateva luni - aceleasi luni in care si-a amanat propria bucurie de a-si vedea copilul bucuros.
Prima surpriza, care desi nu poate fi imputata fabricantului, reprezinta totusi un impediment: bucuria nu poate fi imediata, asa cum se presupune la primirea unui cadou, ci trebuie asteptat 110 minute pentru ca acumulatorul sa se incarce.
Nu mai este un cadou, devine o promisiune cu deadline la 110 min.
Cu adevarat dead-line ... Dar, zis si facut: infigem in priza acumulatorul, si odata cu el amanam 110 minute si bucuria noastra, a amandurora.
Trece timpul cu pricina, masurat riguros pe ceas, montam acumulatorul si ... surpiza, elicea incepe sa se roteasca cu viteza, in secunda 2 incepe sa iasa fum si un crunt miros de ars umple camera.
Acesta a fost elicopterul Falcon VII Gold Edition. Ochii dezamagiti, in lacrimi, cu care un copil priveste scena, te indeamna sa meditezi la mitraliere, asociind imaginea cu fabricantii de jucarii, hotii de fericire.
Desi scumpa, jucaria s-a dovedit o mizeria infecta, un gunoi ordinar. Peste asta, mai primesc si incurajari ale altor parinti: "la noi a functionat", "al nostru zoboara", incurajari care contin cumva un mesaj subliminal cu incarcatura "oi fi facut tu ceva gresit".
O alta jucarie a fost un trenulet eletric de la renumita firma Dickie, mare producatoare de jucarii de calitate. trenuletul e frumos, functioneaza, sinele - surpiza, se imbina bine. Locomotiva este stabila pe sine ... ce mai, in sfarsit o jucarie care functioneaza. Dar atasam cele doua vagoane si constatam ca ansamblul devine instabil pe sine: deraiaza cu o incapatanare care exclude proasta executie a jucariei si ne duce cu gandul mai degraba la un inginer foarte capabil, care - rezulta in urma examinarii amanuntite a jucariei - a construit sinele mai joase cu mai putin de 1 milimetru, suficient ca mizeria sa nu functioneze.
Ce motivatie poate avea un asemenea animal, care proiecteaza o astfel de infectie, alta decat "vreti jucarii de calitate mai buna, dati bani mai multi".
Da ... deoarece pretul acestei porcarii de tren nu a fost mare, sunt tentat sa ii dau dreptate, pana cand constat ca eu a cumparat totusi un trenulet care ar trebui sa stea pe sine cu ale sale 2 vagoane, iar daca vreau 12 vagoane si doua locomotive, platesc mai mult.
In general pare ca producatorii de asemenea mizerii numite jucarii, nu au sectie de asamblare, o fi afectata de criza, si asta deoarece toate vin in bucati, in subansamble sau in piese. Dezvolta inteligenta copilului, nu-i asa ?
Da, numai ca asamblarea se face pe baza unei shceme care niciodata nu este clara, este mereu mica, meschina, alb-negru, obscura si patata de tus, practic ininteligibila pentru cineva care poarta ochelari si greu inteligibila pentru oricine.
Practic, in orice magazin cumperi "pisica-n sac": pe cutie arata minunat, nu te poti abtine sa nu gandesti ca investitia in design si culori putea fi redirectionata spre o functionalitate mai buna a mizeriei dinauntru, obiectele din cutie insa de cele mai multe ori dezamagesc, sunt cu intentie prost proiectate, ori se prajesc.
Si daca nu pot monta subansamblele pentru ca nu vad bine, de ce nu gasesc un avertisment pe cutie: atentie, jucaria este facuta bucati, trebuie sa o montezi tu dupa o schema meschina, mica, jegoasa. Ori chiorii nu au dreptul la jucarii ?
Si daca este vina mea, daca nu o pot monta pentru ca nu ma duce mintea, constat totusi ca pe cutie nu exista un avertisment: numai pentru cei cu IQ peste 40 - limita idioteniei, de altfel. Sau prostii nu au dreptul la jucarii ?
Le multumesc insa hotilor care au furat fericirea copilului meu in timpul Craciunului, pentru ca a putut constata pe pielea sa ca viata iti ofera surpize, ca de multe ori ce ti se ofera este o minciuna, ca majoritatea produselor pe care ni le ofera "societatea de consum imediat" sunt niste mizerii infecte, ca trebuie sa trateze orice producator/vanzator ca potential hot si, plecand de la aceasta premisa, sa isi ia toate masurile de siguranta.
Acest eveniment ne-a oferit prilejul de a constata ca viata e totusi frumoasa si ca fericirea nu depinde de obiecte, care de regula sunt niste mizerii.
Totusi, toate acestea i le puteam explica eu, gratuit, stand la o cofetarie zi de zi timp de un an, cu aceeasi bani cu care am cumparat mizeriile infecte numite "jucarii".
http://www.youtube.com/watch?v=JiDXpb5TMpE&feature=youtu.be
