Marturisesc ca nu am inteles niciodata aceasta mandrie, desi
am un steag tricolor afisat vizibil in masina, dar nu pentru ca as fi mandru,
ci pentru ca imi iubesc totusi tara.
Simt pentru ea aceeasi impletire de deznadejde, fatalitate si
dragoste pe care as simti-o daca as avea un parinte in puscarie pentru fapte
abominabile, ori parintii sau tara nu ti le alegi.
Daca tara mea ar fi prima economie a lumii, un model de
societate democratica, daca dragii mei compatrioti ar avea o atitudine care sa
fie luata de model de intreaga planeta, daca al lor comportament ar fi atat de
impecabil incat sa devina subiect de manual in tarile lumii, tot nu as putea fi
mandru de ceva pentru care nu am nici un merit, anume cel de a ma naste aici.
Pot sa imi iubesc tara, dar nu am de ce sa fiu mandru ca
sunt roman.
Pana si aceasta iubire este foarte des incercata, mult prea
des, de abuzurile acestei tari, de comportamentul de sluga si de cocalar al
multora din noi, de multe altele.
Accidentul aviatic petrecut recent zdruncina insa tot ceea
ce simt, chiar asa confuz ori dual: cum sa fi mandru ca traiesti intr-o tara in
care victimele unui accident aviatic au supravietuit unei caderi de la 1900 de
metri, dar au murit de frig pentru ca o banda de incompetenti iresponsabili nu
i-a putut gasi, taman in era supertehnolgiei.
