Mustata .... necrolog dupa 2 ani

Necrolog la mai bine de 2 ani de la tragicul eveniment

Recent, în dimineaţa următoare unei sărbători, cu mahmureala şi ezitările deplorabile, dar caracteristice stării postbahice, aparatul de ras a luat, în mod tragic, calea descendentă, exact spre jumătatea dreaptă a podoabei căzăcesti – onorabila mustaţă, retezand fără milă pretiosul ornament, care s-a înscris, indecent de previzibil şi într-un mod total lipsit de orice poezie, pe traseul sifonului chiuvetei, în al cărei fund şi-a dat şi obştescul sfarşit.

Proprietarul a decis, cu o oarecare durere, dar în deplină responsabilitate, sacrificarea raţională a celeilalte jumătăţi, printr-un bărbierit responsabil şi, de această dată, controlat, într-o tentativă de refacere a propriei imagini, ori mai degraba a obţinerii unei oarecare simetrii. Alternativa – împuşcarea întregului cal, a fost apreciată ca prematură.

Prin urmare, dezavuăm orice tentativă de miştocăreală asupra acestui subiect, făcand apel la prieteni si colegi, întru o firească înţelegere a regretabilului eveniment, cu compasiunea de rigoare.

Asa cum se obişnuieşte în asemenea ocazii, îndrăznim să sugerăm adresarea unor consolări formale, de genul: “iţi stă mai bine aşa, te întinereşte, ce urată era mustaţa – ce bine că ai scapat de ea”, dar fără ca alinarea sa fie însoţită de uzualele şi maliţioasele zambete, aproape fireşti în asemenea ocazii.

Însuşi proprietarul îşi spune, înscriindu-se în legea conservării, care ne invaţă că orice pierdere înseamnă şi un caştig, că mai puţin păr pe faţă înseamnă, în definitiv, mai multă piele liberă.


Fie-i sifonul uşor !

Marius Tipa